Bogdan Aurescu, discuții pe teme de energie cu mediul de afaceri prezent la Davos

Bogdan Aurescu, discuții pe teme de energie cu mediul de afaceri prezent la Davos
Bogdan Aurescu, discuții pe teme de energie la Davos / Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 20/01/2023, 10:50

Cu prilejul participării sale la reuniunea Forumului Economic Mondial, de la Davos, Elveţia, ministrul Bogdan Aurescu a avut întrevederi cu reprezentanţi de seamă ai mediului de afaceri.

Discuţiile au vizat în principal dezvoltarea sectorului energiei în România.

Aurescu face lobby pentru SN Nuclearelectrica

Astfel, ministrul de Externe al României a avut o întâlnire cu Ian Edwards, CEO al companiei canadiene SNC Lavalin, şi cu William Young, preşedintele Consiliului de Administraţie. Discuţia s-a axat pe participarea societății canadiene la proiectele din domeniul nuclear civil din România, îndeosebi retehnologizarea Unităţii 1 şi construcţia Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare (CN) de la Cernavodă.

În cadrul întrevederii, ministrul Aurescu a reconfirmat rolul central pe care dezvoltarea sectorului nuclear civil îl deţine în cadrul strategiei naţionale de securitate energetică, mai ales în contextul geopolitic actual, în care se impune intensificarea demersurilor de creştere a independenţei energetice.

Astfel, proiectele referitoare la Unităţile 1, 3 şi 4 ale CN Cernavodă se numără, alături de cele privind construcţia primelor reactoare modulare mici, printre obiectivele majore de tranziţie energetică ale României.

Ministrul Afacerilor Externe şi reprezentanţii SNC Lavalin au discutat despre activitatea companiei ca partener major în cadrul consorţiului angrenat în dezvoltarea complexului energetic nuclear de la Cernavodă.

La nivel tehnologic, firma canadiană deţine tehnologia CANDU utilizată în actualele unităţi, dar şi în noile proiecte aflate în curs de derulare la CN Cernavodă. Lavalin este implicată şi în formarea de specialişti în sectorul nuclear civil, prin cooperarea de profil derulată cu compania românească SN Nuclearelectrica.

De asemenea, a fost abordată necesitatea accelerării demersurilor de finanţare a proiectelor menţionate.

România mizează pe energia regenerabilă

În aceeaşi zi, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu Miguel Stilwell d’Andrade, CEO al grupului Energias de Portugal SA (EDP) şi al diviziei de energie regenerabilă EDP Renewables (EDPR).

Cu acest prilej, ministrul Aurescu a subliniat importanţa creşterii investiţiilor în dezvoltarea surselor de energie regenerabilă în România, grupul EDP fiind un exemplu elocvent în acest sens, cu atât mai mult în contextul angajamentului României de a îndeplini ţintele europene şi internaţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de atingere a neutralităţii climatice.

Şeful diplomaţiei române a arătat că şi în 2023 România va continua să ia măsurile necesare pentru creşterea securităţii energetice la nivel naţional şi regional, inclusiv măsuri îndreptate spre consolidarea mixului energetic şi atragerea investiţiilor în domeniul energiei verzi.

Nu în ultimul rând, joi seară, în marja reuniunii anuale a Forumului de la Davos, ministrul de Externe a participat la o cină de lucru găzduită de Borge Brende, înalt oficial WEF, şi Jared Cohen, preşedinte pentru afaceri globale şi co-lider al Biroului pentru inovaţie aplicată în cadrul Goldman Sachs, alături de lideri guvernamentali, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi formatori de opinie.

Printre alții, au fost prezenți Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Jens Spahn, fost ministru german al Sănătăţii şi membru al Bundestagului, Kristalina Georgieva, director al FMI, Mathias Cormann, secretar general al OCDE, Ngozi-Okonjo-Iweala, director general al OMC, Leo Varadkar, premierul Irlandei, Alois de Liechtenstein, prinţul moştenitor al Liechtenstein, Christopher Coons, senator SUA, Bilawal Bhutto Zardari, ministrul de Externe al Pakistanului, Muhammed al-Jadaan, ministrul de Finanţe saudit.

Temele discutate au fost legate de stadiul şi perspectivele afacerilor globale în actualul context geopolitic.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”